duminică, 26 iulie 2009

Nooma Corner

video

miercuri, 24 iunie 2009

Dimineatza devreme

Dimineatza noptzilor nedormite.
Dimineatza gandurilor cetzoase.
Dimineatza devreme.

luni, 1 iunie 2009

Amintiri I

Vorbeam cu cineva, şi îmi spune că am multe de povestit nepoţilor. Aşa că până să le povestesc lor hai să vă povestesc vouă. Ce să vă spun, viaţa mea ... are multe lucruri care merită împărtăşite generaţiilor ce vor umra (sunt modest recunosc). Una dintre cele mai mari aventuri a fost în vara anului 2003 dacă bine îmi amintesc. A trecut mult timp de atunci că trebuie să mă gândesc bine ca să-mi dau seama dacă a fost 2003 sau 2004. Se făcea că eu lucram ca negru' pe plantaţie la o făbricuţă de geamuri termoizolante. Şi de dimineaţa până seara dăi şi dăi frate, ba puneam chedere, ba mai tăiam sticlă pentru geamuri, ba mai înclocuiam pe un coleg ba pe altu, şi uiteaşa zi de zi, de luni până sâmbătă, săptămână de săptămână, lună de lună aşteptam să vină Crăciunul, pentru că doar atunci puteam să ne luăm concediu. De pe la sfârşitul lui septembrie începea numărătoarea inversă, şi se mai întâmpla să mai aud la unii pe telefon melodii pe tema Crăciunului şi simţeam că mă apucă năbădăile şi începeam să devin irascibil. Dar în vara acelui an s-a zvonit că prietenii mei vor merge ... dar despre astea o să vă povestesc în altă seară. Noapte bună copiii!

vineri, 29 mai 2009

Insomnie

Somn odihitor! ce plăcere
să dormi liniștit
netulburat

luni, 25 mai 2009

Ai grija ochishor unde priveshti!!!

Slow fade - Casting Crowns

Be careful little eyes what you see
It's the second glance that ties your hands as darkness pulls the strings
Be careful little feet where you go
For it's the little feet behind you that are sure to follow

It's a slow fade when you give yourself away
It's a slow fade when black and white have turned to gray
Thoughts invade, choices are made, a price will be paid
When you give yourself away
People never crumble in a day
It's a slow fade, it's a slow fade

Be careful little ears what you hear
When flattery leads to compromise, the end is always near
Be careful little lips what you say
For empty words and promises lead broken hearts astray

It's a slow fade when you give yourself away
It's a slow fade when black and white have turned to gray
Thoughts invade, choices are made, a price will be paid
When you give yourself away
People never crumble in a day

The journey from your mind to your hands
Is shorter than you're thinking
Be careful if you think you stand
You just might be sinking

It's a slow fade when you give yourself away
It's a slow fade when black and white have turned to gray
Thoughts invade, choices are made, a price will be paid
When you give yourself away
People never crumble in a day
Daddies never crumble in a day
Families never crumble in a day

Oh be careful little eyes what see
Oh be careful little eyes what you see
For the Father up above is looking down in love
Oh be careful little eyes what you see

luni, 23 martie 2009

Putere

Dacă am putere să mă ridic
dacă am putere să merg înainte
în ciuda zidurilor, uşilor închise
dacă am putere să trec
peste bariere de netrecut
dacă am putere să iert
pe cei ce m-au rănit
dacă am putere să ajut pe cel slab
când nimeni altcineva nu vrea
dacă am putere să înving
frica de a fi infrânt,
dacă am putere să-mi port
povara zilei de azi,
dacă am putere să renunţ
la "gunoaiele" atât de "necesare"
dacă am putere să cred
chiar dacă toţi îmi spun că e imposibil
dacă am putere să iubesc
pe cei pe care nimeni nu-i suportă
dacă am putere să trăiesc
atunci când totul moare
dacă am putere să cânt
când totul se năruie

nu e meritul meu, ci al Tău.
Tu eşti sursa puterii mele.

luni, 16 februarie 2009

Cărarea

Mă duce în sus
Mă duce în jos
prin locuri pustii
prin locuri pline de viaţă
prin hăţişuri
printre spini
pe-nălţimi
prin adâncuri
cu duşmani
şi prieteni
cu greu
şi uşor

Cărarea mea duce Acasă.